Marja maximă pentru creditele "Prima Casă" va rămâne la 3% și în 2026

29 декабря 2025, 10:07

Marja maximă pe care creditorii o pot aplica pentru creditele garantate de stat în cadrul Programului "Prima casă" va rămâne și anul viitor la 3%, aceeași valoare ca în 2025, potrivit unui proiect al Ministerului Finanțelor, aflat pe ordinea de zi a ședinței Guvernului din 29 decembrie, transmite IPN.

Hotărârea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.

Guvernul stabilește anual marja maximă, care reprezintă una dintre componentele ratei maxime a dobânzii anuale pentru creditele acordate în cadrul programului.

Potrivit notei informative a proiectului, marja de 3% aplicată în 2025 a permis menținerea unei rate maxime a dobânzii anuale mai scăzute decât în cazul altor produse de creditare oferite de băncile comerciale și asigurarea desfășurării corespunzătoare a programului.

Creditele în cadrul Programului "Prima Casă" pot fi contractate pentru o perioadă de până la 30 de ani.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода