
Un accident grav s-a produs, vineri, 22 august, soldat cu moartea unei moldovence de 66 de ani, fiind implicat un microbuz ce efectua o cursă spre Italia. Alte douǎ persoane au fost rǎnite.
Accidentul rutier a avut în afara localității Săbolciu, înspre municipiul Oradea, România.
Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, un tânăr, de 24 de ani, din Republica Moldova, în timp ce conducea o autoutilitară cu care tracta o remorcă, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pierdut controlul asupra direcției, a acroșat parapetul metalic al unui cap de pod și s-a răsturnat în șanțul de pe partea dreaptă a sensului său de deplasare.
În autoutilitară de transport marfă se aflau 3 persoane, din care 2 bărbați și o femeie. Femeia a rămas încarcerată în autoutilitară, fiind blocată de marfa care s-a răsturnat pe ea în urma impactului.
Aceasta nu a mai putut fi salvatǎ de medici.
Cei doi bărbați prezintă răni medii și ușoare și au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Oradea.
Rezultatul testării cu aparatul etilotest a conducătorului autoutilitarei a relevat faptul că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului Rutier Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ