
Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere, marți 28 octombrie 2025, cu vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, aflat într-o vizită de lucru la Chișinău.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE),în cadrul întâlnirii oficiali au discutat despre progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, dar și despre acțiunile care urmează a fi întreprinse pentru avansarea în acest proces.
Cu acest prilej, ministrul Mihai Popșoi a mulțumit pentru sprijinul Parlamentului European acordat Republicii Moldova, inclusiv pentru adoptarea rezoluției din 10 septembrie 2025 privind consolidarea rezilienței țării noastre în fața amenințărilor hibride și a tentativelor de interferență externă.
„Vom continua să avansăm în implementarea reformelor și să lucrăm alături de partenerii noștri europeni pentru deschiderea negocierilor de aderare. Mizăm în continuare pe cooperarea strânsă cu Parlamentul European”, a menționat Mihai Popșoi, viceprim-ministrul afacerilor externe.
La rândul său, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a apreciat modul democratic și transparent în care s-au desfășurat alegerile parlamentare din luna septembrie, precum și ritmul susținut al reformelor realizate de autoritățile de la Chișinău. Înaltul oficial european a reafirmat sprijinul Parlamentului European pentru deschiderea negocierilor de aderare și pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ