Ministerul Culturii, după ce a fost acuzat de conflict de interese: Manipulare şi acuzaţii nefondate

02 июля 2024, 17:27

Ministerul Culturii afirmă că concursul  de finanțare a proiectelor culturale ale organizațiilor necomerciale pentru anul 2024 a fost evaluat transparent şi corect, iar accentul a fost pus pe valoarea artistică şi culturală a proiectelor. De asemenea, instituţia acuză asociaţiile care s-au plâns de modul de selectare a câştigătorilor de manipulare. Reacţia vine în contextul în care mai multe organizaţii culturale şi independente au acuzat ministerul de conflict de interese în urma desemnării câştigătorilor concursului, prin care s-au alocat 14 milioane de lei din bugetul de stat pentru proiectele culturale. Potrivit acestora, asociaţiile care au obţinut finanţare de la stat sunt administrate chiar de către persoane care exercită funcţii de conducere în instituţiile din subordinea Ministerului Culturii. 

Într-un comunicat de presă, reprezentaţii ministerului au făcut mai multe precizări:

" Considerăm că Nota e tendențioasă și manipulatoare, iar acuzațiile invocate sunt nefondate, autorii încercând să distorsioneze rezultatele concursului din acest an. În susținerea acestei afirmații, venim cu următoarele argumente:

Toate proiectele culturale și editoriale ale Ministerului Culturii pot fi finanțate din aceeași linie de buget/sursă de finanțare, care se numește Fondul național al culturii.Datorită acestui fapt, bugetul pentru proiectele culturale a fost dublat - de la 5 mln. de lei în 2021 la 14 mln. de lei în 2024. Pentru prima dată, au fost depuse 170 de proiecte, din care au fost declarate câștigătoare un număr record de 84 de proiecte. Precizăm, de asemenea, că anul trecut suma maximă alocată unui proiect cultural a fost de 200 de mii lei, iar în anul curent, conform noilor prevederi legale, aceasta a crescut până la 300 de mii de lei pentru cele anuale și de până la 900 de mii de lei pentru multianuale.

Noul Regulament include, în premieră, arii tematice precum diplomația culturală sau rezidențele de creație, care de asemenea reprezintă un răspuns la doleanțele sectorului asociativ, dar și la solicitările din partea diasporei.

În cadrul concursului din acest an au fost eligibile - și au fost întotdeauna - atât uniunile de creație, cât și asociațiile obștești care, în corespundere cu forma lor juridică, sunt considerate organizații necomerciale și sunt reglementate de Legea nr. 86/2020 cu privire la organizațiile necomerciale.

Menționăm că toate organizațiile necomerciale care au întrunit condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) și (3) din Legea nr. 86/2020 cu privire la organizațiile necomerciale și condițiile Regulamentului cu privire la mecanismul de finanțare nerambursabilă a proiectelor culturale implementate de organizațiile necomerciale, elaborat în temeiul HG nr 656/2022 și aprobat prin Ordinul ministrului culturii nr. 13/2024, au fost considerate eligibile în concurs. Eligibilitatea acestor organizații a fost confirmată de scopurile necomerciale specificate în actul lor de constituire.

Totodată, fiecare din cei 11 membri au examinat și evaluat, laborios și minuțios, fiecare proiect în parte, depus la toate cele opt arii tematice.

De asemenea, membrii Comisiei au semnat declarații de confidențialitate, imparțialitate și neadmitere a conflictelor de interes, abținându-se de la evaluarea proiectelor în legătură cu care s-ar fi aflat în conflict de interese.

Tot la recomandarea și la apelul sectorului asociativ, în linia de finanțare a Concursului de proiecte culturale din acest an au fost incluse organizațiile necomerciale care au depus proiecte pentru susținerea revistelor culturale.

 

După anunțarea rezultatelor, au fost depuse zece contestații, inclusiv din partea Asociației „Dor de Viitor” cu proiectul Festivalul-concurs național de poezie și cântec „Dumitru Matcovschi” la 85 ani de la naștere și Asociația pentru Motivație și Dezvoltare Comunitară cu proiectul „Festival Contact+ 2024”, pe care ministerul le va reexamina și va comunica public decizia " a mai comunicat instituţia.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода