Ministrul Energiei , Dorin Junghietu, discuţie telefonică cu omologul său român, Sebastian Burduja

28 февраля 2025, 13:05
MyCollages
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a avut în această dimineață o convorbire telefonică cu omologul său român, Sebastian Burduja. Miniştrii au discutat despre obiectivele de colaborare strategică între cele două țări pe sectorul energiei și au convenit să mențină o colaborare strânsă pentru dezvoltarea interconexiunilor energetice și a proiectelor comune. De asemenea, Junghietu i-a mulţumit ministrului Burduja pentru sprijinul oferit Republicii Moldova.
 
"Am avut în această dimineață o convorbire telefonică cu omologul meu român, Sebastian Burduja. Am reiterat obiectivele de colaborare strategică între cele două țări pe sectorul energiei și am convenit să menținem o colaborare strânsă pentru dezvoltarea interconexiunilor energetice și a proiectelor comune.
Am ținut să mulțumesc României și colegului Sebastian Burduja personal pentru sprijinul permanent al Republicii Moldova, inclusiv în gestionarea crizei energetice provocate de sistarea livrărilor de gaze de către Gazprom către regiunea transnistreană. Pentru mine a fost foarte important ca primul contact extern să fie anume cu omologul român", a transmis Dorin Junghietu.
 
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода