
Volumul creditelor noi acordate în luna aprilie a scăzut comparativ cu martie. Tradițional, cele mai multe credite au fost contractate lei (aproape 74%),însă cu un ritm mai lent decât în lunile anterioare (-9%). În schimb, au crescut dobânzile la împrumuturile în lei, transmite IPN.
Datele Băncii Naționale a Moldovei arată că în aprilie creditele noi au constituit 6,781 miliarde de lei, în descreștere cu puțin peste 8%, față de martie. Din perspectiva termenului de acordare, cele mai solicitate au fost creditele cu termene de la doi până la cinci ani, cu o pondere de 58,5% în totalul creditelor. Volumul acestor credite oferite persoanelor juridice a constituit 40% din totalul creditelor.
Rata medie nominală la creditele noi acordate în moneda națională s-a majorat cu 0,40 puncte procentuale, comparativ cu luna precedentă și a constituit 9%, iar rata medie la cele în valută s-a diminuat cu 0,12 puncte procentuale, constituind 5,5%.
Persoanele fizice au contractat, în aprilie, credite de 2,251 miliarde de lei, în descreștere cu 2,6% față de martie, partea majoră (59,4%) fiind acordată pentru consum. Majoritatea creditelor de consum acordate persoanelor fizice (1,188 miliarde de lei) au fost acordate în lei, pentru o perioadă de la doi la cinci ani. Creditele imobiliare dețin ponderea de 40,4% în totalul creditelor noi acordate persoanelor fizice, fiind contractate preponderent în moneda națională.
Rata medie la creditele acordate persoanelor juridice în moneda națională s-a majorat cu 0,67 puncte procentuale, până la nivelul de 8,74%, iar rata medie la creditele acordate în valută s-a diminuat cu 0,13 puncte procentuale și a constituit 5,49%.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ