
Prețul motorinei standard a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani, potrivit datelor prezentate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Scăderea vine după o scurtă perioadă de creștere a prețurilor la sfârșitul lunii aprilie.
Astfel, în perioada 9–12 mai 2025, ANRE a stabilit următoarele prețuri maximale de comercializare cu amănuntul:
22,26 lei/litru pentru benzina COR 95 (o scădere de 2 bani);
18,25 lei/litru pentru motorina standard (o scădere de 6 bani).
Nivelul actual al motorinei este comparabil cu cel înregistrat în perioada 7–11 ianuarie 2022, marcând un nou minim istoric al ultimilor ani.
Această evoluție este influențată de mai mulți factori externi:
O decizie surprinzătoare a OPEC+ de a majora producția de petrol cu 411.000 barili/zi începând cu 1 iunie, după o majorare similară deja aplicată în luna mai;
Deprecierea dolarului american, al cărui curs de schimb a coborât la nivelul înregistrat ultima dată în noiembrie 2020.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ