
Procurorii din Los Angeles au emis acuzaţii de omor împotriva lui Nick Reiner în cazul morţii părinţilor său, regizorul de la Hollywood Rob Reiner şi soţia sa Michele, scrie BBC.
Nick Reiner este acuzat de două fapte de omor cu premedidare, în circumstanţe speciale, a afirmat procurorul districtual Nathan Hochman.
El ar putea fi condamnat la închisoare pe viaţă fără posibilitatea de a fi eliberat sau la pedeapsa cu moartea, dacă va fi găsit vinovat.
Acuzaţiile vin la două zile după ce cuplul a fost găsit mort în locuinţa din Brentwood, California, cu mai multe plăgi înjunghiate.
Punere sub acuzare include, de asemenea, o ”referire specială” la faptul că Reiner a folosit un cuţit.
Rob Reiner a regizat mai multe firme celebre, într-o varietate de genuri, între care ”This is Spinal Tap”, ”Misery” şi ”A Few Good Men”. Michele Singer Reiner a fost actriţă, fotograf şi producător şi fondatorul Reiner Light, o agenţie de fotografie şi o companie de producţie.
Şeful Departamentului de Poliţia din LA Jim McDonnell a declarat, în conferinţa de presă: ”Acest caz este sfâşietor şi profund personal, nu doar pentru familia Reiner şi cei dragi lor, ci pentru întregul oraş”.
”Transmitem profunde condoleanţe tuturor celor afectaţi de această tragedie”, a spus el.
Întrebat dacă arma crimelor a fost recuperată, Hochman a afirmat că acest lucru va fi aflat în instanţă. Oficialii au declarat că autopsiile, care nu au fost încă finalizate, vor stabili cauza exactă, modalitatea şi ora deceselor.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











