

Administraţia Națională a Drumurilor (AND) atenționează duminicǎ seara, 11 ianuarie 2026, cǎ în unele regiuni din nordul țării se înregistrează ninsori, inclusiv în Briceni și Ocnița. Circulația rutieră pe rețeaua națională de drumuri se desfășoară în condiții de iarnă. Pe majoritatea traseelor, partea carosabilă este uscată, pe alocuri înzăpezită, potrivit sursei citate.
Echipele de drumari sunt prezente în teren și intervin cu lucrări de răspândire a materialului antiderapant pentru menținerea siguranței participanților la trafic.
Potrivit AND, pe parcursul zilei de astăzi, unitățile teritoriale au intervenit în peste 9 sectoare ale țării, unde au fost necesare lucrări de deszăpezire și combatere a lunecușului, inclusiv în Vulcănești, Cahul, Anenii Noi, Rîșcani, Leova, Drochia, Sănătăuca și Ocnița.
Au fost mobilizate 24 de utilaje speciale și 11 muncitori rutieri. Pe sectoarele unde au avut loc intervenții, au fost răspândite în total 136 de tone de sare tehnică și peste 27 de tone de material antiderapant.
În aceste condiții, participanții la trafic sunt îndemnați să fie prudenți, să conducă cu atenție și să adapteze viteza la condițiile de drum.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











