
Instituțiile responsabile au întreprins toate măsurile procedurale necesare, inclusiv verificarea zonei în care s-a produse survolarea dronei de tip Shaded. Aparatul ar fi părăsit teritoriul țării pe direcția localităților Ucrainca (Republica Moldova) – Novoselka (Ucraina).
Ministerul Apărării a prezentat sâmbătă, 14 martie, evaluarea detaliată a incidentului produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, când o dronă de tip Shaded a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova.
"În dimineața zilei de 14 martie 2026, în jurul orei 01:30, Serviciul Operațiuni Aeriene din cadrul Armatei Naționale a detectat survolarea neautorizată a spațiului aerian al Republicii Moldova de către un obiect aerian, care ulterior ar fi părăsit teritoriul țării pe direcția localităților Ucrainca (Republica Moldova) – Novoselka (Ucraina)", a comunicat Ministerul Apărării.
Totodată, Poliția de Frontieră a fost informată de către autoritățile din Ucraina despre survolarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către o dronă de tip Shahed, în regiunea de est a țării, pe direcția Aleksandrovka (Ucraina) – Ucrainca (Republica Moldova).
Autoritățile dau asigurări că spațiul aerian al Republicii Moldova este monitorizat permanent, iar toate măsurile necesare sunt aplicate pentru prevenirea și gestionarea eventualelor riscuri.
În contextul acestui incident, cetățenii sunt îndemnați să manifeste vigilență sporită și să informeze autoritățile competente în cazul observării unor obiecte zburătoare neidentificate.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











