
Înmormântările persoanelor decedate vor putea avea loc fără prezentarea obligatorie a certificatului de deces emis de autoritățile publice locale, anunţă Agenţia Servicii Publice (ASP). Potrivit noilor reguli, rudele pot prezenta doar confirmarea medicală a decesului (avizier de deces),eliberată de instituția medicală care a constatat decesul.
De asemenea, acestea pot solicita un extras de pe actul de deces la oricare subdiviziune de stare civilă din cadrul ASP, document care se eliberează în termen de până la 3 zile de la solicitare.
Modificările au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului din 14 ianuarie 2026, cu scopul de a ajusta legislația în contextul reingineriei serviciilor de stare civilă.
ASP reamineşte că, începând cu 1 noiembrie 2025, extrasele de pe actele de stare civilă se eliberează în format electronic și pot fi verificate prin scanarea codului QR inserat pe document.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











