O dronă militară a căzut pe un câmp în Polonia. Varşovia spune că incidentul ar putea fi o provocare rusă

20 августа 2025, 17:58
Embed:

Un obiect care a lovit şi a ars un câmp de porumb în estul Poloniei era o dronă militară, potrivit concluziilor preliminare ale anchetei, a anunţat miercuri procurorul polonez care se ocupă de caz, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Polonia se află în stare de alertă maximă în privinţa obiectelor care intră în spaţiul său aerian de când o rachetă ucraineană rătăcită a lovit satul Przewodow din sudul Poloniei, în 2022, ucigând două persoane.

 

Poliţia anunţase anterior că un obiect neidentificat a căzut într-un câmp din satul Osiny, în provincia Lublin, din estul ţării, la puţin peste 100 km  de graniţa cu Ucraina şi la aproximativ 90 km de Belarus. Agenţia de ştiri PAP a citat o persoană apropiată Ministerului Apărării, care a declarat că drona nu avea focos, conţinea doar o cantitate mică de explozivi şi era cel mai probabil o momeală.

 

"Examinarea exploziei indică faptul că obiectul este cel mai probabil o dronă militară", a declarat reporterilor procurorul regional din Lublin, Grzegorz Trusiewicz. El a spus că obiectul probabil a fost avariat de explozibili. Procurorul a exclus posibilitatea ca aceasta să fie o dronă civilă sau de contrabandă. De asemenea, procurorul a afirmat că, în prezent, este imposibil să se determine originea sau traiectoria acesteia.

 

Presa poloneză, citând surse din cadrul Ministerului Apărării, consideră că ar putea fi vorba de o versiune a dronei ruseşti Gerbera, un tip de obiect utilizat de obicei ca momeală în loviturile ruseşti împotriva Ucrainei. O astfel de dronă a fost găsită în Lituania la începutul lunii august, determinând Vilniusul să ceară NATO să ia "măsuri imediate" pentru a-şi consolida apărarea aeriană.

Viceprim-ministrul Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, care ocupă funcţia de ministru al apărării, a declarat că incidentul prezintă similitudini cu cazurile în care drone ruseşti au zburat în Lituania şi România şi că ar putea exista o legătură cu eforturile din prezent de a pune capăt războiului din Ucraina. "În această analiză, nu trebuie să excludem o legătură între negocierile de pace în curs din Statele Unite, inspirate de preşedintele Trump, şi acţiunile provocatoare ale Federaţiei Ruse", a spus el.

 

Ambasada Rusiei la Varşovia nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii trimisă prin e-mail.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода