Sistemul radar din România a identificat şi urmărit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, traseul unei drone care a evoluat în spaţiul aerian al ţării şi care a părăsit teritoriul spre Ucraina, aceasta fiind monitorizată şi de două avioane F-16, transmite presa de peste Prut.
De asemenea, potrivit Ministerului Apărării din România, există indicii că bucăţi dintr-o dronă ar fi căzut într-o zonă nelocuită din Periprava, iar forţele MApN fac cercetări.
Reprezentanţii MApN din România au anunţat, duminică, faptul că forţele ruse au reluat seria de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în dimineaţa zilei de 8 septembrie, în apropierea frontierei cu România.
Astfel, Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţele Tulcea şi Constanţa, fiind transmise, la ora 2.20 respectiv ora 2.38, mesaje RO-Alert.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ