
Un atac cu drone rusești a avut loc peste noapte într-un spital din Kiev, Ucraina. Cel puțin o persoană a fost ucisǎ, iar alte patru au fost rǎnite, a declarat președintele Vladimir Zelenski pe 5 ianuarie.
Forțele ruse au lansat 165 de drone de atac peste noapte, dintre care aproximativ 100 erau drone de tip Shahed, potrivit lui Zelenski. Două dintre cele patru victime rănite sunt în stare gravă, a declarat primarul Kievului, Vitali Klitschko, relateazǎ The Kiyv Independent.
Serviciul de Urgență de Stat a raportat că etajul al doilea al spitalului privat cu patru etaje a fost lovit, provocând pagube secției de internare. Acesta a precizat că 25 de persoane au fost evacuate din incintă.
Cel mai recent atac cu drone rusești asupra Kievului are loc în timp ce Zelenski se pregătește pentru o altă săptămână diplomatică în Europa, unde spune că vor avea loc întâlniri cu aliații occidentali pentru a primi mai mult sprijin și pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Condamnând atacul rusesc asupra spitalului, Zelenski a cerut aliaților occidentali să ajute la consolidarea capacității de apărare aeriană a Ucrainei.
„Apărarea aeriană este necesară în fiecare zi, fondurile pentru producția de drone interceptoare sunt necesare în fiecare zi, iar echipamentele pentru sectorul energetic sunt necesare în fiecare zi”, a declarat Zelenski într-o postare pe Telegram.
Regiunea înconjurătoare a Kievului a avut de suferit și ea de pe urma atacului rusesc cu drone, care a avut loc peste noapte. Un bărbat a fost ucis într-o zonă de sud-vest a regiunii Kiev, potrivit guvernatorului regional, Mykola Kalashnyk.
Atacul rus a vizat infrastructura energetică, lăsând fără curent electric aproximativ 8.500 de familii din Slavutych, un oraș situat la aproximativ 140 de kilometri nord de Kiev.
Kalashnyk a declarat că patru districte din regiunea Kiev au avut de suferit de pe urma atacului cu drone, care a afectat zonele rezidențiale, de la clădiri de apartamente la case și garaje.
Au fost raportate explozii și în Cernihiv și Zaporijia.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











