
O femei de 38 de ani a fost condamnatǎ 5 ani și 3 luni de închisoare pentru delapidare a averii străine. Sentința a fost emisǎ de Judecătoria Căușeni, sediul Anenii Noi.
Potrivit procurorilor, infracțiunea a fost comisǎ în perioada aprilie-octombrie 2024.
"Femeia având în gestiune bunurile unei întreprinderi în care activa a însușit mijoace bănești în sumă de 4164.88 de lei. Aceeași inculpată, având acces la sistemul pentru suplinirea conturilor pe platforma online a Loteriei Naționale, prin intermediul calculatorului său de serviciu, a suplinit contul său personal de pe platforma online a loteriei în sumă de 1 148 408.60 lei din contul angajatorului", transmite Procuratura Generalǎ.
Astfel, angajatorului i-a fost cauzat un prejudiciu material în valoare totală de 1 152 573.48 lei, spun procurorii.
De asemenea, instanța a dispus admiterea integrală a acesteia și încasarea de la inculpată a prejudiciului material cauzat în beneficiul întreprinderii prejudiciate. La solicitarea Procuraturii, instanța a aplicat sechestru pe bunurile inculpatei.
Aceasta beneficiază de prezumția de nevinovăție până la devenirea definitivă a sentinței de condamnare.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











