"O lovitură fără precedent adusă democrației": Reacţia Blocul Patriotic la excluderea partidului "Inima Moldovei" din cursa electorală

26 сентября 2025, 16:22

Blocul electoral Patriotic (BEP) a calificat decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a exclude Partidul Republican "Inima Moldovei" (PRIM),membru al BEP din cursa electorală, drept "o lovitură fără precedent adusă democrației și dreptului cetățenilor la un vot liber". Potrivit BEP, decizia CEC, luată în ultima zi a campaniei electorale, privează deliberat sute de mii de cetățeni de dreptul lor constituțional de a vota și subminează încrederea publicului în procesul electoral.

"Solicităm explicații imediate din partea autorităților și o reacție fermă din partea partenerilor internaționali. Unde sunt acum declarațiile despre «democrație» și «valori europene»? Cum se explică această tăcere atunci când, chiar în inima Europei, sunt încălcate flagrant principiile fundamentale ale alegerilor libere? Blocul Patriotic nu va tolera asemenea abuzuri. Vom apăra dreptul fiecărui cetățean al Republicii Moldova la alegeri libere, corecte și la o reprezentare justă. Decizia de astăzi nu este doar un atac asupra unui partid politic, ci un atac direct asupra democrației din țara noastră", au transmis reprezentanții BEP.

Precizăm că, PRIM, condus de Irina Vlah, a fost exclus din cursa electorală pentru alegerile parlamentare programate peste două zile. Decizia CEC a fost aprobată cu șase voturi "pentru" și trei "împotrivă", în baza hotărârii Curții de Apel Centru, care a dispus suspendarea activității partidului pentru o perioadă de 12 luni. În consecință, Blocul "Patriotic" trebuie să își actualizeze lista candidaților în termen de 24 de ore.

Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a explicat că, pe perioada limitării activității, partidului îi este interzisă participarea la alegeri sau referendumuri, producerea și difuzarea publicității politice, fondarea mass-media, organizarea de mitinguri, demonstrații sau alte acțiuni publice, precum și folosirea conturilor bancare, cu excepția decontărilor necesare pentru contracte de muncă, repararea prejudiciilor și plata impozitelor, taxelor și amenzilor.

Partidul "Inima Moldovei" a condamnat hotărârea de excludere, calificând-o drept un "spectacol politic" menit să reducă formațiunea la tăcere. Formațiunea a reafirmat că va continua să lupte pentru drepturile cetățenilor și pentru respectarea principiilor democratice, subliniind că măsura luată reprezintă un atac direct împotriva pluralismului politic și a libertății de exprimare.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода