O nouă alertă în zona Tulcea din România: ”Există pericolul căderii unor obiecte din spaţiul aerian”

25 июля 2024, 08:12

Zona de Nord a judeţului Tulcea a fost vizată joi, pentru a doua noapte consecutiv, de mesaje RO-Alert legate la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, în apropierea graniţei cu Ucraina.

„În cursul nopţii trecute, în jurul orei 01:20, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a emis un mesaj de tip RO-Alert pentru zona de Nord a judeţului Tulcea, prin care informa populaţia despre posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, pe teritoriul din apropierea graniţei cu Ucraina. Menţionăm încă o dată că rolul mesajului este unul de informare şi prevenire a populaţiei din zona în care acesta este transmis şi trebuie tratat ca atare!”, a anunțat joi dimineaţă ISU Tulcea, potrivit News.ro.

Reprezentanţii ISU roagă cetăţenii să nu intre în panică, să urmeze indicaţiile si sfaturile din mesajul RO-Alert, iar dacă nu se simt în siguranţă sau au nevoie de ajutor şi sprijin să apeleze pentru ajutor numărul unic de urgenţă 112.

„Facem precizarea că nu teritoriul ţării noastre este vizat de atacurile Federaţiei Ruse, iar aceste mesaje sunt transmise pentru a informa populaţia cu privire la faptul ca există posibilitatea ca pe teritoriul României să cadă obiecte provenite în urma distrugerii unor aparate de zbor fără pilot”, precizează ISU Tulcea.

Aceasta este al doilea mesaj de informare transmis populaţiei din zona de Nord a judeţului Tulcea în 24 de ore. Nu au fost înregistrate apeluri la 112.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода