O moldoveancă în vârstă de 47 de ani a fost transportată marţi, 3 septembrie, cu ajutorul unui echipaj SMURD din oraşul Burgas, Bulgaria în Chişinău. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, femeia a suferit un ictus hemoragic în timp ce se afla în străinătate, iar după ce starea de sănătate a acesteia s-a mai îmbunătăţit, pacienta a fost adusă cu elicopterul în Republica Moldova. Ajunsă la Chişinău, moldoveanca a fost internată în Institutul de Neurologie şi Neurochirugie "Diomid Gherman" pentru alte intervenţii medicale necesare.
"Pe parcursul zborului, femeia nu a suferit complicații, fiind strict monitorizată de medici și paramedici SMURD. După aterizarea elicopterului pe stadionul Dinamo din municipiul Chișinău, pacienta a fost transportată de serviciul Aviasan la Institutul de neurologie și neurochirurgie "Diomid Gherman" din Capitală", mai anunţă reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Potrivit informaţiilor, aceasta este a treia intervenție aero-medicală SMURD realizată pentru cetățenii țării noastre de la începutul anului 2024.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ