De azi, 1 iulie, pe teritoriul țării sunt deschise 43 de secții staționare de informare și recenzare pentru persoanele care nu au fost încă recenzate.
Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS),secțiile staționare de informare și recenzare reprezintă locații fixe, unde persoanele nerecenzate se pot apropia pentru informare sau pentru a completa chestionarul electronic de recensământ la fața locului, cu ajutorul unui recenzor.
Secțiile de recenzare sunt amplasate în fiecare raion, la Chișinău, Bălți și UTA Găgăuzia și vor activa până pe 7 iulie inclusiv, de luni până duminică, în intervalul orelor 08:00 - 21:00.
La secțiile staționare vor putea să se recenzeze doar persoanele care locuiesc în raionul sau municipiul respectiv pe raza căruia se vor prezenta. Persoanele care vor solicita să fie recenzate la punctele fixe vor prezenta obligatoriu buletinul de identitate sau un alt act pentru confirmarea identității, inclusiv pentru copii, soți, părinți etc. Ca și în cazul recenzării la locul de trai, toate datele personale oferite de către intervievat sunt confidențiale.
Aproximativ 2.405 mii de persoane și circa 1.640 mii de locuințe au fost recenzate în cadrul Recensământului populației și locuințelor, până duminică, 30 iunie, arată datele BNS.
Recensământul populației și locuințelor va dura până pe data de 7 iulie - ultima zi de colectare a datelor în teren.