Judecătoria Chișinău a pronunțat recent sentința de condamnare a unei tinere acuzată de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în legătură cu obținerea frauduloasă a certificatelor de vaccinare COVID-19, comunică MOLDPRES.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, în perioada iulie - august 2021, tânăra a achitat 100 de euro unei persoane (în privința căreia cauza penală a fost disjunsă într-o procedură separată) pentru a obține un certificat de vaccinare contra COVID-19, fără administrarea efectivă a vaccinului. Persoana respectivă a susținut că are influență asupra medicilor de familie și angajaților din cadrul Instituției Medicale Sanitare Publice și că îi poate determina să introducă datele necesare în baza electronică și să elibereze certificatul de vaccinare.
De asemenea, în perioada mai - august 2021, inculpata, împreună cu alte două persoane, a pretins că are influență asupra unor medici de familie și angajați ai instituțiilor medicale publice. În schimbul acestei influențe, au solicitat și primit, prin intermediul unei alte persoane, suma de 1.380 de euro, prin transfer bancar, pentru eliberarea unor certificate de vaccinare pentru persoane care nu au fost de fapt imunizate.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ
În urma acestor acțiuni, încă patru persoane au obținut certificate de vaccinare COVID-19, fiind înregistrate în baza de date ca vaccinate, deși nu au fost imunizate în mod real.
În rezultatul analizei probatoriului administrat, instanța a recunoscut inculpata vinovată de comiterea traficului de influență, stabilindu-i o pedeapsă prin cumul parțial al pedepselor aplicate - sub formă de amendă în mărime de 175 000 lei. Sentința poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.