Panică în America înainte de uraganul Milton. Oamenii fac ultimele pregătiri înaintea dezastrului

09 октября 2024, 17:05

Americanii nu şi-au revenit încă după ravagiile provocate de uraganul Helene și se pregătesc să întâmpine altă furtună care se anunţă a fi devastatoare. Milton, care s-a intensificat pe drumul său dinspre Golful Mexic spre coastele statului Florida, este acum o furtună de categoria a cincea, a anunţat Centrul naţional pentru uragane. Autorităţile i-au îndemnat pe locuitorii zonelor de coastă să înceapă evacuarea, informează Antena3.ro

Ken Graham, directorul Serviciului Național de Meteorologie [NWS], a declarat că Milton a devenit un uragan de categoria cinci cu o viteză record - cu viteze ale vântului intensificându-se la 148 km/h în 24 de ore.

Milton este cel al doilea mare uragan care loveşte Florida în numai două săptămâni.

Jane Castor, primarul oraşului Tampa, statul Florida: "Nu am mai avut parte de o lovitură directă atât de puternică de peste un secol. Am avut o mulțime de alarme false şi, astfel, locuitorii din regiunea noastră, Tampa Bay, s-au învăţat să nu se mai teamă atât de mult, dar Helene i-a trezit pe toţi la realitate. Am avut valuri de maree de până la doi metri, dar pot spune că în tot timpul petrecut aici, în oraşul Tampa, nu am văzut niciodată asemenea pagube. Cu Helene şi Milton s-a ajuns la un cu totul alt nivel."

Uraganul se apropie de Statele Unite cu 15 kilometri pe oră. Meteorologii spun că valurile stârnite de uragan vor atinge patru metri înălţime. Se estimează că inundaţiile provocate de furtună vor afecta 15 milioane de locutori ai coastelor Floridei.

Kevin Guthrie, director la Divizia de gestionare a situațiilor de urgență din Florida: "Echipa de intervenție de urgență a statului se pregătește pentru cea mai mare evacuare pe care am văzut-o probabil de la uraganul Irma, din 2017. Îi îndemn pe locuitorii Floridei să finalizeze acum pregătirile pentru furtună. Puneți-vă în aplicare planul. Vă îndemn insistent să evacuați."

Deja autoritățile americane au luat măsuri. Taxele de drum din 13 comitate din Florida sunt suspendate timp de o săptămână pentru a ajuta persoanele care sunt evacuate înainte de sosirea uraganului Milton. S-au format cozi lungi la benzinării, iar unele stații au rămas fără combustibil, scrie BBC.

Traficul este blocat în proporție de 90%. În mai multe regiuni școlile sunt închise, în timp ce locuitorii care s-au decis să nu plece fac tot ce le stă în putinţă pentru a-şi proteja casele.  

Acum două săptămâni, Helene a făcut 232 de morţi. În furia sa distrugătoare, acest uragan de categoria a patra a produs pagube de peste 47 de miliarde de dolari în 16 state.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода