Părintele Arsenie Boca va deveni sfânt: Va fi canonizat în 2025

12 июля 2024, 15:09

Arsenie Boca va fi canonizat de către Biserica Ortodoxă Română anul viitor. Anunțul a fost făcut de către Patriarhul Daniel, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care s-a întrunit joi la București, informează gândul.ro 

 " Avem proiecte de texte liturgice care trebuie aprobate pentru slujbele a trei părinți: Cuviosul Arsenie de la Prislop, preotul Constantin Sârbu și preotul Ilie Lăcătușu. Aceste texte s‑au dat Sinodului Mitropoliei Munteniei și Dobrogei pentru că cei trei părinți și‑au sfârșit viața pământească pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, deci al acestei Mitropolii.

Sunt propuneri de canonizare și există de mai mult timp dorința ca unii dintre acești părinți să fie trecuți în rândul sfinților, iar pentru acest lucru trebuie să se pronunțe Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

Vom avea în față și textele propuse pentru slujbele lor. Sunt lucrări care au fost trecute prin mai multe mâini și au fost corectate de unele eparhii.

 

Propunerile de corectare au fost transmise și, după aceasta, vor ajunge la Sfântul Sinod, care oferă aprobarea finală propunerilor noastre " a spus Patriarhul Daniel.

Arsenie Boca s-a măscut la , în Hunedoara, România şi a decedat la 28, la Prahova. A fost un ieromonah, teolog și artist plastic (muralist) ortodox român, stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi al Mănăstirii Prislop, unde, datorită personalității sale, veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martorii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 km de București),precum și Icoana Maicii Domnului cu Pruncul din altarul Bisericii Sfântul Elefterie din București.

Arsenie Boca este considerat de unii din ucenicii săi ca fiind cel mai mare duhovnic român al secolului al XX-lea.La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă zilnic sute de pelerini.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода