Partidul "Moldova Mare", condus de Victoria Furtună, a fost exclus din cursa electorală

26 сентября 2025, 21:10

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în ședința de vineri, 26 septembrie, excluderea Partidului "Moldova Mare", condus de Victoria Furtună, din cursa pentru alegerile parlamentare. Hotărârea a fost aprobată cu șase voturi „pentru” și trei abțineri. Decizia a fost luată pe baza mai multor sesizări venite din partea Inspectoratului General al Poliţiei, Serviciului de Informații și Securitate, Centrului Național Anticorupție și a Partidului Social Democrat European (PSDE).

Potrivit vicepreședintelui CEC, Pavel Postica, formațiunea ar fi comis încălcări grave ale legislației electorale, printre care utilizarea de fonduri nedeclarate, inclusiv resurse provenite din Federația Rusă prin intermediul unei bănci externe, oferirea de bani și bunuri alegătorilor, coruperea acestora. Postica a mai declarat că Partidul "Moldova Mare" acționează ca succesor al fostului Partid "Șor", declarat neconstituțional.

Liderul formaţiunii, Victoria Furtună a respins acuzaţiile. Aceasta a calificat decizia drept "o condamnare publică", acuzând CEC că acționează "cu loialitate față de partidul de guvernământ" și a menţionat că hotărârea va fi contestată în instanță:

"Cu siguranță decizia va fi anulată și cred că instanța de apel va lua o decizie legală", a spus Furtună.

Amintim că, tot astăzi, membrii CEC au decis că și Partidul "Inima Moldovei", condus de Irina Vlah, nu va putea participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Свежие новости

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода