Fracțiunea parlamentară "Partidul Acțiune și Solidaritate" are un nou deputat. Mandatul acestuia a fost validat de Curtea Constituțională. Parlamentarul a fost prezentat, în cadrul ședinței plenare de astăzi, de șeful Legislativului, Igor Grosu.
Oleg Botnaru a studiat filologie, drept economic și drept administrativ și deține diplomă de masterat în domeniul managementul resurselor umane. Din 2021, acesta este șef adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat.
Mandatul de deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate a devenit vacant după decesul lui Iurie Păsat.
În conformitate cu Legea despre statutul deputatului în Parlament, mandatul vacant este atribuit supleantului imediat următor de pe listă, iar Curtea Constituțională hotărăște validarea sau nevalidarea acestuia, în cazul în care se constată încălcarea legislației electorale.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ