
Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 36 și 47 de ani, din Anenii Noi, Cahul, Telenești și Chișinău, au fost trimiși pe banca acuzaților pentru organizarea migrației ilegale în Cehia, Slovacia și România a patru persoane, până în anul 2022. Printre aceștia se numără și organizatorul schemei infracționale, care se cunoștea cu tehnicianul grupului care perfecta actele false. Cei patru riscă amendă de până la 67.500 lei sau închisoare de la 5 la 7 ani.
Polițiștii de frontieră sub conducerea procurorilor PCCOCS au stabilit că cei patru și alți membri ai grupului infracțional le fabricau solicitanților pașapoarte și permise de conducere false, contra sumelor de 3.200 lei pentru fiecare act fals.
Schema ilegală le-a fost deconspirată urmare a infiltrării sub conducerea procurorilor PCCOCS a investigatorilor sub acoperire. Astfel, oamenii legii au descins cu percheziții la membrii grupului, de unde au ridicat peste 30 de pașapoarte străine false, fotografii și file ale pașapoartelor cu pozele și seriile pașapoartelor solicitanților, precum și dispozitivele folosite la fabricarea actelor false.
Reamintim, în aprilie 2024, procurorii PCCOCS au trimis în judecată alți trei inculpați într-un dosar în care aceștia sunt învinuiți de fabricarea buletinelor românești false pentru solicitanți plecați în Belgia.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.