Peste 3.500 mii de locuitori din patru sate din raionul Florești vor beneficia de apă potabilă din râul Nistru, anunță Agenția de Dezvoltare Regională Nord.
Un contract de finanțare în acest sens, în valoare de 17,2 mil. lei, a fost semnat astăzi, la Florești, în prezența ministrului Andrei Spînu.
Proiectul prevede ca, în decurs de 15 luni, să fie construite 7.990 m de rețelele magistrale pentru asigurarea accesului la apă potabilă din râul Nistru pentru satele Cernița, Coșernița, Temeleuți și comuna Văscăuți, unde locuiesc 3.525 de cetățeni. Proiectul mai prevede construcția unei stații de pompare a apei potabile, a două rezervoare de apă potabilă supraterană și forarea a trei sonde.