2.693,3 de hectare de teren au fost compromise de arderea vegetației uscate de la începutul anului pe teritoriul Republicii Moldova, fiind înregistrate 1.326 de incendii. Potrivit datelor IGSU, în perioada vizată, inspectorii de mediu și oamenii legii au întocmit 82 de procese-verbale, dintre acestea 57 cu aplicarea amenzilor în suma de 289 550 lei și 25 procese-verbale cu aplicarea a 1 000 ore de muncă neremunerată în folosul comunității.
Sancțiunile au fost aplicate în raioanele Bălți, Soroca, UTA Găgăuzia, Edineț, Cahul, Glodeni, Drochia, Dubăsari, Sîngerei, Rîșcani, Fălești, Ungheni și municipiul Сhișinău.
Populația este îndemnată să nu aprindă vegetația uscată, gunoiul menajer și stufărișul, dar și să evite utilizarea focului deschis pentru igienizarea gospodăriilor. Oamenii sunt îndemnați să nu arunce mucuri de țigări, chibrituri sau alte obiecte aprinse pe suprafețe de iarbă uscată, în preajma spațiilor forestiere și terenurilor agricole.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ