Peste 550.000 de moldoveni au votat până la ora 12:00. Cifrele, mai mici față de alegerile trecute

28 сентября 2025, 12:41

Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat, la prânz, date actualizate privind desfășurarea alegerilor parlamentare. Potrivit instituției, procesul electoral decurge în regim normal, fără incidente majore. Până la ora 12:00 și-au exercitat dreptul de vot peste 589.000 de cetățeni. Prezența înregistrată până la acest moment este mai scăzută decât la scrutinele precedente.

La alegerile parlamentare anterioare, din 2021, până la ora 12:00 votaseră peste 617.000 de persoane (21,51%),iar la turul doi al ultimului scrutin prezidențial se înregistrau, la aceeași oră, peste 665.000 de alegători (23,60%).

În țară, cea mai activă circumscripție electorală este Rezina, unde au votat peste 22% dintre alegători, în timp ce cea mai scăzută prezență se înregistrează la Briceni, cu aproximativ 15% dintre votanți. În municipiul Chișinău, prezența la urne este de 20%.

În străinătate, toate secțiile de votare constituite în Europa și Asia sunt operaționale, iar în următoarele ore urmează să fie deschise secțiile din Statele Unite ale Americii și Canada. Până la această oră, peste hotarele țării au votat aproximativ 60.000 de alegători. CEC a semnalat aglomerații la unele secții din diaspora, printre care Bruxelles (Belgia),București (România),Moscova (Federația Rusă),Veneția (Italia) și Villeneuve-Saint-Georges (Franța). Alegătorii din statele cu mai multe secții pot afla cele mai apropiate trei puncte de votare accesând aplicația https://diaspora.cec.md.

În cele 12 secții de votare deschise pentru cetățenii din localitățile din stânga Nistrului au votat, până la prânz, aproximativ 5.000 de alegători. Biroul Politici de Reintegrare a informat că situația în Zona de Securitate rămâne calmă și stabilă, iar fluxul de persoane și mijloace de transport prin posturile vamale interne se desfășoară normal. Autoritățile monitorizează și gestionează eficient situația din teren.

CEC a precizat că a fost sesizată despre câteva cazuri în care accesul unor observatori ar fi fost obstrucționat în anumite secții de votare. Comisia reamintește că în secțiile de votare au acces doar observatorii acreditați de organele electorale și că aceștia pot asista la proces pe toată durata zilei, de la deschiderea urnelor până la numărarea buletinelor de vot și totalizarea rezultatelor. Eventualele neînțelegeri sau întârzieri la înregistrare sunt soluționate cu promptitudine, iar fiecare caz poate fi raportat autorităților competente.

Potrivit datelor operative, de la începutul zilei au fost înregistrate 31 de incidente ce vizează procesul electoral: 16 cazuri de fotografiere a buletinului de vot, două cazuri de agitație electorală interzisă, un caz de bănuială de corupere a alegătorilor, un caz de afișaj electoral neautorizat, un caz de transportare organizată a alegătorilor și șase alte incidente diverse.

 

CEC reiterează că alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare pot solicita urna mobilă până la ora 14:00, prin depunerea unei cereri la biroul electoral al secției de votare, însoțită de un certificat medical. Comisia subliniază că, împreună cu autoritățile statului, întreprinde toate măsurile necesare pentru asigurarea unui scrutin corect, transparent și sigur.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода