Peste 8.000 de persoane au beneficiat anul trecut de screening colorectal, iar rezultatele testării au fost pozitive la sute dintre acestea

12 января 2026, 09:46

Circa 8500 de persoane au beneficiat, în anul 2025, de servicii de screening colorectal cu ajutorul testului imunochimic pentru depistarea sângelui ocult în masele fecale (iFOB).

Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM),testarea a vizat populația asimptomatică cu vârste între 50 și 55 de ani din municipiul Chișinău (sectoarele Botanica, Râșcani și Centru),municipiul Bălți și raioanele Cahul, Călărași, Ungheni, Cantemir, Cimișlia și Edineț. Din totalul persoanelor testate, peste 460 au avut rezultate pozitive, iar 311 dintre acestea au fost programate pentru colonoscopie.

Persoanele cu rezultate pozitive au putut efectua investigația la instituțiile publice desemnate de Ministerul Sănătății, printre care Centrul Republican de Diagnosticare Medicală, Spitalul Clinic Municipal "Sfânta Treime", Spitalul de Stat, Institutul Oncologic, precum și spitalele raionale din Cantemir și Cimișlia.

De asemenea, în 2025, 257 de persoane au beneficiat de colonoscopie, iar datele arată că aproximativ una din cinci persoane examinate a fost diagnosticată cu afecțiuni precanceroase sau cu cancer colorectal.

Costurile pentru acest program de screening au fost acoperite din fondul măsurilor de profilaxie al CNAM și au depășit 560 de mii de lei. Pentru anul 2026, au fost alocate 4,3 milioane de lei pentru continuarea programului de depistare precoce prin testul iFOB.

Specialiștii subliniază că astfel de acțiuni contribuie la creșterea ratei de depistare timpurie a cancerului colorectal și permit intervenții medicale la timp, sporind șansele de supraviețuire și îmbunătățind calitatea vieții pacienților.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода