
Polițiștii de frontieră au dejucat, săptămâna trecută, planul unui cetățean străin de a introduce ilegal în Republica Moldova un mijloc de transport cu acte neconforme. Incidentul a avut loc la punctul de trecere a frontierei "Criva".
Potrivit Poliției de Frontieră, un cetățean ucrainean în vârstă de 21 de ani s-a prezentat pentru control la volanul unui microbuz Mercedes-Benz Sprinter, înmatriculat în Ucraina. Având suspiciuni asupra mijlocului de transport, oamenii legii au efectuat un control suplimentar.
Verificările au scos la iveală că numărul de identificare (VIN) al vehiculului prezenta urme de modificare, iar ultimele șase cifre nu corespundeau cu datele înscrise în certificatul de înmatriculare.
Întrebat despre neconcordanțe, conducătorul auto a declarat că vehiculul ar fi fost reutilat, iar plăcuțele de înmatriculare ar fi fost atribuite din greșeală de la un alt mijloc de transport.
Microbuzul a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor, iar experții urmează să stabilească legalitatea modificărilor efectuate și încadrarea juridică a faptei.
Poliția de Frontieră reamintește conducătorilor auto importanța verificării autenticității documentelor și a datelor de identificare ale mijloacelor de transport înainte de prezentarea la frontieră, pentru a evita situațiile neplăcute și eventualele consecințe legale.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ