Polițiștii din raionul Orhei s-au autosesizat după ce o secvență video în care un minor conducea un automobil Renault a devenit virală pe rețelele de socializare. În clipul filmat, băiatul, în vârstă de doar 10 ani, se afla la volan, având un adult ca pasager.
După o investigație rapidă, oamenii legii au reușit să identifice proprietarul mașinii, care s-a dovedit a fi tatăl minorului. Verificările suplimentare au relevat faptul că vehiculul nu avea asigurare și nu trecuse inspecția tehnică periodică.
Bărbatul a fost sancționat conform legislației în vigoare pentru încredințarea vehiculului unei persoane fără drept de a conduce, precum și pentru conducerea unui vehicul care nu a trecut revizia tehnică și pentru lipsa poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. Poliția reamintește importanța respectării normelor de circulație și a siguranței rutiere, în special când este vorba despre minori.