
În cadrul ședinței Comisiei Mixte moldo-poloneze în domeniul transportului rutier internațional, desfășurată la Varșovia, marţi, 22 iulie, Polonia a acceptat acordarea a 150 de autorizații suplimentare pentru operatorii moldoveni, valabile în anul 2025 pentru transportul de mărfuri în și din țări terțe. Decizia vine în urma solicitării părții moldovenești, pe fundalul creșterii volumului de transport și a schimburilor comerciale dintre cele două state, anunţă Agenţia Naţională Transport Auto (ANTA).
Pentru anul 2026, părțile au agreat simplificarea structurii contingentului de autorizații și au decis stabilirea standardului minim de emisii EURO V pentru toate vehiculele implicate în transportul rutier internațional. Astfel, operatorii moldoveni vor beneficia de:
8.000 de autorizații universale EURO V, valabile pentru transport bilateral și tranzit;
350 de autorizații EURO V pentru transportul de mărfuri în/din țări terțe.
Decizia reflectă adaptarea la standardele de mediu actualizate și necesitatea modernizării parcului auto din ambele state.
Comisia a confirmat continuitatea serviciilor regulate de transport rutier internațional de persoane, iar transportul ocazional se va desfășura în baza Acordului INTERBUS.
Totodată, Polonia a susținut propunerea Republicii Moldova de a organiza sesiuni de instruire pentru transportatori moldoveni privind utilizarea sistemului electronic SENT, utilizat pentru monitorizarea transporturilor de mărfuri sensibile pe teritoriul polonez. Scopul instruirilor este prevenirea sancțiunilor și asigurarea respectării legislației europene în domeniu.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ