Premiul Nobel pentru Economie 2024, câştigat de trei cercetători

14 октября 2024, 14:23
nobel

Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit, luni, unui trio format din profesorii Daron Acemoglu, Simon Jonhson şi James Robinson pentru "studiile lor cu privire la modul în care instituţiile sunt formate şi afectează prosperitatea", a anunţat luni Academia Regală Suedeză de Ştiinţe (Kungliga Vetenskapsakademien) din Stockholm, citează Agerpres.

Toţi cei trei cercetători lucrează în SUA. Economistul american de origine turcă Daron Acemoglu este profesor la renumitul Massachusetts Institute of Technology, la fel ca şi britanico-americanul Simon Johnson, iar James A. Robinson, la rândul său un britanico-american, este profesor de economie la Universitatea din Chicago.

"Reducerea diferenţelor mari de venituri între ţări este una din cele mai mari provocări ale timpului nostru. Laureaţii au demonstrat importanţa instituţiilor sociale în atingerea acestui obiectiv", a declarat Jakob Svensson, preşedintele Comitetului Nobel pentru Economie.

"Societăţile cu un stat de drept slab şi instituţii care exploatează populaţia nu generează creştere sau schimbare în mai bine", au adăugat organizatorii ceremoniei.

În 2023, Claudia Goldin, profesoară la Hrvard, a primit Premiul Nobel pentru Economie "pentru progresele în înţelegerea rezultatelor participării femeilor pe piaţa muncii".

Premiul Nobel pentru Economie a fost instituit în anul 1968 de Banca Centrală a Suediei şi a fost decernat prima dată în 1969. Premiul este finanţat de Banca Centrală a Suediei, spre deosebire de celelalte premii, care sunt finanţate de Fundaţia Nobel.

Valoarea premiului este de 11 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari).

Aboneză-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода