Presa română, despre Rizea în penitenciar: ”După luxul în care a trăit, a acceptat munca de jos”

23 мая 2024, 17:20

O comisie din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) din România a hotărât care sunt condițiile în care fostul deputat Cristian Rizea își va executa pedeapsa de acum înainte. După dezbatere, Rizea a fost pus să-și facă bagajele și a fost mutat la o altă închisoare, scrie gandul.ro.

Astfel, la un an de la încarcerarea lui Rizea la Penitenciarul Rahova, oficialii ANP au decis să-i schimbe regimul de executare, cu unul mai blând și l-au transferat la Penitenciarul Jilava, unde își va executa pedeapsa, în continuare, în regim semideschis. Ca urmare, ușa celulei lui Rizea este deschisă de dimineața până seara și are acces liber în curtea penitenciarului.

În plus, sursele citate de gandul.ro au declarat că fostul deputat care, în libertate, afișa un lux exagerat, a acceptat munca de jos și ar lucra la curățenie, unde deținuții beneficiază de cea mai mare protecție.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ

Cristian Rizea a fost condamnat în 2019 la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare, pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor. Atunci, Rizea își găsise adăpost în Republica Moldova, unde obținuse cetățenia, dar la sfârșitul lunii aprilie 2023 acesta a fost extrădat în România.

După un scurt popas la Penitenciarul Vaslui, deținutul a fost adus la Rahova, unde a fost instalat într-o secție destinată deținuților vulnerabili. Fostul deputat a fost protejat după ce autoritățile ar fi avut o informație legată de faptul că acesta ar putea fi atacat în contul unui conflict mai vechi, purtat prin intermediul unei platforme de socializare cu un om de afaceri influent. Din răzbunare, acesta din urmă ar fi luat legătura cu un lider interlop, pe care l-ar fi rugat să pună la cale un atac împotriva lui Rizea, în urma căruia deținutul să fie supus unor umilințe de natură sexuală.

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода