Președintele Franței, Emmanuel Macron, mesaj pentru cetǎțeni: „Republica Moldova poate conta pe sprijinul nostru”

28 августа 2025, 06:43

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a susținut un discurs în limba română, miercuri seară, la Chișinău, unde el și liderii din Germania și Polonia s-au întâlnit cu președinta Maia Sandu și au participat la festivitățile organizate cu prilejul împlinirii a 34 de ani de la Declarația de Independență a Republicii Moldova.

„Bună seara, Chișinău! Bună seara, dragi prieteni moldoveni! Sunt foarte fericit să fiu în această seară, cu Friedrich Merz și Donald Tusk, alături de Maia Sandu și de voi toți, împreună, pentru a sărbători ziua națională a Republicii Moldova. Datorită vouă, în această seară, inima Europei bate mai puternic ca niciodată, la Chișinău. Am venit să vă transmit mesajul de prietenie din partea poporului francez, care admiră lupta voastră pentru democrație și justiție”, a declarat președintele Franței, în limba română, de pe scena din Chișinău.

Macron a spus că „Republica Moldova se poate mândri de drumul parcurs de la independență încoace și poate avea încredere în destinul și viitorul său european”.

„Faceți parte deja din familia europeană și puteți conta pe sprijinul nostru și respectul Europei. Europa înseamnă unitate în diversitate, respectul tuturor identităților și culturilor. Este un proiect de pace, un parteneriat inediat și de solidaritate între țări egale, în slujba tuturor cetățenilor”, a adăugat liderul francez.

Preşedintele Franței a subliniat că „Uniunea noastră Europeană va fi mai puternică împreună cu Moldova, iar Moldova va fi și ea, în Europa, mai puternică și mai prosperă”.

„Împreună vom scrie un nou capitol din istoria Moldovei și a Europei. Din acest motiv, suntem astăzi alături de voi și alături de președinta Maia Sandu, care luptă din prima zi, cu mult curaj, pentru o Moldovă independentă, puternică, democratică și ancorată în Europa. Trăiască Republica Moldova! Trăiască Europa! Trăiască Moldova în Europa! Trăiască Moldova independentă! Trăiască Europa unită!”, a spus Macron în încheierea discursului în limba română.

Președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și premierul polonez Donald Tusk s-au întâlnit cu președinta Maia Sandu, miercuri, la Chișinău, și au transmis un mesaj ferm de susținere pentru Republica Moldova și parcursul ei european.

„Prezența liderilor europeni de ziua națională reprezintă un semnal puternic de prietenie și respect față de poporul nostru, dar și o confirmare clară că drumul european al Republicii Moldova nu este un vis îndepărtat, ci un proiect comun, în proces de desfășurare”, a transmmis Administrația prezidențială într-un comunicat de presă. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода