Președinția Republicii Moldova trece la energia verde. Un sistem fotovoltaic, format din 114 panouri solare, în valoare de 103,6 mii dolari, a fost instalat cu suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și al Ambasadei Marii Britanii la Chișinău.
"Implementarea tehnologiilor de eficiență energetică și energie verde este și un exercițiu de economisire a banului public, iar suportul USAID contribuie enorm la faptul că Republica Moldova să accelereze acest exercițiu în toată țara", a declarat Adrian Băluțel, șeful de cabinet al Președintei Republicii Moldova.
Prezent la eveniment, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a remarcat că astfel de proiecte vor contribui la realizarea obiectivului de a avea 30% energie regenerabilă în consumul final de energie către anul 2030.
"Criza energetică din 2021 ne-a demonstrat, încă odată, importanța diversificării surselor de energie. Mizăm pe energia regenerabilă în creșterea independenței noastre energetice. Ministerul Energiei pregătește un program investițional pentru clădirile publice, după modelul ESCO, urmând să investească în reabilitarea clădirilor și dotarea cu surse de energie verde, și să-și recupereze banii din economiile realizate", a declarat Victor Parlicov.
Instalarea sistemului fotovoltaic pe acoperișul complexului prezidențial este parte a unei inițiative mai ample a USAID, cunoscută sub genericul #MoldovaConectată prin intermediul căreia, USAID investește peste 300 de milioane de dolari, pentru a îmbunătăți stabilitatea și reziliența energetică a Moldovei.
"USAID depune eforturi considerabile pentru a se asigura că instituțiile țării sunt mai bine echipate pentru a răspunde provocărilor energetice și climatice, iar cetățenii au acces la energie electrică mai curată, mai fiabilă și mai accesibilă", a menționat Jeff Bryan, șeful misiunii USAID în Moldova.