Procurorul General interimar, Alexandru Machidon, va fi audiat repetat de Comisia de evaluare a procurorilor

09 января 2026, 15:55
3d7db5e5-3d78-4aa5-bdfb-b01162c4f0ca

Procurorul General interimar, Alexandru Machidon, urmează să fie audiat pentru a doua oară de Comisia de evaluare a procurorilor. Audierea va avea loc marţi, 13 ianuarie 2026, la ora 16:00, la Institutul Național al Justiției, iar şedința se va desfăşura în regim închis.

Machidon a fost audiat anterior pe 10 decembrie 2025, însă, în urma primei audieri, Comisia a solicitat clarificări suplimentare. Astfel, a fost decisă programarea unei noi ședințe pentru a examina răspunsurile procurorului și a clarifica eventualele dubii.

"Conform Legii 252/2023, subiecții evaluării au dreptul să consulte materialele dosarului până la data audierii și pot transmite în scris informații și date suplimentare. De asemenea, aceștia pot fi asistați de un avocat sau de un avocat stagiar pe durata procedurii de evaluare", menţionează reprezentanţii Comisiei.

Precizăm că, unul dintre aspectele care au ridicat semnale de alarmă la prima audiere a Comisiei se referă la achiziția în 2018 a unui apartament de 65 de metri pătrați, pentru suma de 34.000 de euro, cu aproximativ 9.000 de euro sub prețul mediu al pieței la acea vreme. În cadrul audierilor din decembrie, membrii Comisiei au întrebat procurorul cum a fost posibilă tranzacția și ce legături ar fi putut exista între el și proprietara imobilului. Machidon a explicat că prețul redus se datorează problemelor blocului, zonei dezavantajoase și necesității urgente de vânzare a locuinței.

Alexandru Machidon a fost numit procuror general interimar în luna mai 2025, prin decretul semnat de președintele Maia Sandu, după ce fostul procuror general, Ion Munteanu, și-a dat demisia ca urmare a numirii sale în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție.  

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Свежие новости

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода