Proiect de lege în România. Persoanele care vor sǎ circule cu trotinetele și bicicletele electrice vor fi nevoiți sǎ obținǎ un permis special de conducere

12 октября 2025, 13:13

Folosirea trotinetelor și bicicletelor electrice s-ar putea face doar cu permis - este o propunere depusă în Parlamentul României. Inițiativa este în dezbatere. În prezent, pentru a circula pe drumurile publice cu o trotinetă sau cu o bicicletă electrică nu este necesar un permis de conducere.

Utilizatorul nu trebuie să dovedească faptul că el cunoaște legislația, ci doar să aibă o vârstă mai mare de 14 ani. În contextul în care de la începutul acestui an și până în prezent au fost peste 1.600 de accidente în care au fost implicate trotinete electrice, în urma cărora 7 persoane au decedat, un proiect în sensul acesta a ajuns pe masa Senatului, potrivit Digi24.

Acesta propune ca pe viitor să se implementeze un permis categoria AM1 special pentru trotinetele și bicicletele electrice.

Pentru a deține un astfel de permis, este necesar ca utilizatorul să aibă o vârstă mai mare de 14 ani și să treacă mai întâi de un examen scris, prin care el să dovedească faptul că cunoaște legislația din țară, precum și un traseu făcut pe un poligon special. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода