
Misiunea de Observare a alegerilor Promo-LEX a anunțat că, până la ora 08:40, echipa centrală a prelucrat 73 de incidente, dintre care 40 au fost confirmate. Acestea au fost semnalate în 627 de secții de votare monitorizate în țară și în străinătate.
Observatorii au constatat că 93 de secții au fost deschise puțin mai devreme sau după ora 7:00, iar în 6 secții lipseau membri BESV. În 14 secții, camerele video nu au surprins pregătirile pentru deschidere, iar în 58 de secții nu s-a respectat solemnitatea deschiderii (intonarea imnului și afișarea drapelului). În 8 secții, urnele nu au fost sigilate corespunzător.
Deși majoritatea membrilor BESV au fost cooperanți, observatorii au semnalat cazuri de:
prezență neautorizată a persoanelor în secții sau în raza de 100 de metri;
materiale electorale rămase în perimetrul secțiilor;
încălcări ale secretului votului, precum fotografierea buletinelor sau amplasarea defectuoasă a cabinelor;
acces restricționat pentru observatori;
păstrarea necorespunzătoare a buletinelor de vot nerepartizate;
transport organizat al alegătorilor în grupuri;
vot cu acte neconforme și defecțiuni tehnice ale sistemului SIAS Alegeri.
Chișinău, Botanica: o persoană neautorizată a stat în secția de vot de la 06:45 până la 07:20.
Căușeni: grupuri de alegători au venit organizat cu automobile cu numere transnistrene, generând aglomerație temporară.
Bălți: cabinele de vot au fost amplasate astfel încât opțiunea alegătorilor putea fi vizibilă.
Iași, România: un reprezentant al unui concurent electoral a intrat cu cameră de filmat fără autorizație.
Deși majoritatea secțiilor au funcționat corespunzător, observatorii recomandă vigilență pentru asigurarea integrității procesului electoral, în special privind accesul persoanelor neautorizate, păstrarea buletinelor, secretul votului și respectarea procedurilor de sigilare a urnelor. Promo-LEX continuă monitorizarea tuturor secțiilor de votare pe parcursul zilei pentru a asigura transparența și corectitudinea alegerilor.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ