Proteste în toată ţara! Feroviarii vor organiza manifestaţii la Preşedinţie, Guvern, Parlament, dar şi în alte localităţi

11 февраля 2025, 14:32
MyCollages (3)
Federația Sindicală a Feroviarilor din Republica Moldova (FSF) va organiza vineri, 14 februarie, proteste în fața Guvernului, Parlamentului și Președinției Republicii Moldova pentru a cere o soluționare imediată a problemei restanțelor la salarii și a înainta mai multe revendicări către autorități. De asemenea, potrivit informaţiilor, proteste vor fi organizate şi la nodurile feroviare din Ocnița, Bălți, Ungheni, Bender, Basarabeasca și Giurgiulești.
Potrivit președintelui FSF, Ion Zaporojan, angajații din cele 31 de filiale ale întreprinderii "Calea Ferată din Moldova" (CFM) nu și-au primit salariile pentru lunile august 2024 – ianuarie 2025, acumulându-se restanțe de aproximativ 190 de milioane de lei. Liderul sindical subliniază că feroviarii au ajuns la disperare, iar numeroasele demersuri adresate autorităților au rămas fără răspuns.
Problemele feroviarilor au fost discutate în cadrul ședinței Comitetului Confederal al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova din 30 ianuarie 2025. Membrii Comitetului Confederal și-au exprimat solidaritatea cu revendicările sindicaliștilor din domeniul feroviar.
Revendicările Federației Sindicale a Feroviarilor din Republica Moldova, care urmează a fi înaintate la data de 14 februarie, sunt următoarele:
1. Respectarea legislației în vigoare de către autoritățile statului, inclusiv în ceea ce privește salariații Î.S. "Calea Ferată din Moldova";
2. Implicarea Guvernului pentru achitarea urgentă a restanțelor salariale, precum și compensarea pierderilor cauzate de întârzierile salariale, conform legislației;
3. Majorarea salariului minim în cadrul întreprinderii la 5500 lei (în prezent fiind doar 3500 lei, o încălcare gravă a legislației);
4. În cazul în care nu vor fi întreprinse măsuri urgente și esențiale întru salvarea și reabilitarea transportului feroviar al Republicii Moldova, majoritatea celor circa 4850 de salariați vor fi nevoiți să recurgă la suspendarea contractului individual de muncă, conform prevederilor art. 78, alin. (1),lit. d1) din Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода