
PSRM a semnat la Beijing un Memorandum de cooperare între Partidul Comunist Chinez și Partidul Socialiștilor din Republica Moldova.
”Documentul are drept scop de a consolida încrederea politică reciprocă, promovând în același timp relațiile bilaterale dintre Republica Populară Chineză și Republica Moldova”, anunță PSRM.
Documentul semnat prevede mai multe direcții de cooperare, inclusiv:
1. Consolidarea dialogului politic. Părțile vor menține contactele la nivel înalt și vor continua organizarea vizitelor reciproce ale delegațiilor de rang înalt.
2. Schimb de experiență. Programele de schimb de experiență vor fi intensificate pentru aprofundarea relațiilor de prietenie și dezvoltarea cooperării regionale.
3. Cooperare în cadrul organizațiilor obștești. Părțile vor stimula colaborarea între organizațiile de tineret, organizațiile de femei și alte structuri ale societății civile.
4. Dezvoltarea relațiilor economice și umanitare. Părțile vor încuraja contactele și inițiativele comune în domeniul economiei, culturii și altor sectoare de interes comun.
5. Organizarea de evenimente comune. Părțile vor desfășura seminare bilaterale și multilaterale pe teme de interes reciproc.
„PSRM consideră Partidul Comunist Chinez un prieten și un partener de încredere și va continua să contribuie la consolidarea relațiilor de prietenie dintre formațiunile noastre, promovând schimbul și cooperarea în domeniul economic, comercial, cultural, investițional și la nivel local, prin canalele interpartinice. Totodată, apreciem poziția și inițiativele președintelui Chinei, Xi Jinping, privind destinul comun al umanității, responsabilitatea colectivă pentru menținerea și consolidarea armoniei și păcii între toate statele, precum și dreptul tuturor popoarelor la un acces echitabil la tehnologii și dezvoltare economică”, a declarat Vlad Batrîncea.
La rândul său, ministrul Liu Jianchao a afirmat că China este pregătită să consolideze cooperarea cu Republica Moldova în cadrul proiectelor globale și regionale și să contribuie la dezvoltarea unei ordini politice și economice internaționale mai echitabile și echilibrate.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ