Rânduri enorme la radioterapie și chimioterapie pentru pacienții cu maladii oncologie VIDEO

11 ноября 2024, 15:53
Embed:

Mai multe persoane cu maladii oncologice se plâng la Direcția generală asistență medicală și socială din cadrul primăriei Chișinău de rândurile interminabile la procedurile de radioterapie și chimioterapie.

Totodată, pacienții sunt nemulțumiți de rezultatele întârziate ale investigațiilor oncologice, care pot ajunge chiar și după trei luni, și de cozile lungi pentru intervențiile chirurgicale. Subiectul a fost discutat în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor municipale.

În acest context, Vladimir Bolocan, șeful-adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială i-a reamintit Ministerului Sănătății că la începutul anului 2024 a propus crearea unui serviciu oncologic municipal, menit să descentralizeze asistența în acest domeniu și să ofere un sprijin concret persoanelor aflate în dificultate.

”O altă problemă majoră este legată de existența unui singur accelerator la nivel național, în condițiile în care, potrivit estimărilor, Republica Moldova ar avea nevoie de cel puțin cinci astfel de echipamente. Prin descentralizarea serviciului oncologic, Primăria Chișinău, cu sprijinul partenerilor internaționali, ar putea achiziționa și instala un accelerator în Capitală”, a mai precizat Bolocan.

Ministerul Sănătății nu a comentat, deocamdată, acuzațiile.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода