
Raportori ai Comisiei de la Veneția se află, în perioada 10–11 noiembrie, într-o vizită de lucru în Republica Moldova. Din delegație fac parte Renata Deskoska, membră a Comisiei de la Veneția, Philip Dimitrov, fost membru al Comisiei, și Filipe César Vilarinho Marques, expert al Direcției Generale pentru Drepturile Omului și Statul de Drept a Consiliului Europei.
Vizita are loc în contextul pregătirii avizului comun al Comisiei de la Veneția și al Direcției Generale pentru Drepturile Omului și Statul de Drept a Consiliului Europei, privind inițiativa legislativă ce prevede crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate.
Pe parcursul misiunii, raportorii vor avea întrevederi la Parlament cu membrii Comisiei juridice, pentru numiri și imunități, precum și cu reprezentanții tuturor fracțiunilor parlamentare, atât din majoritate, cât și din opoziție.
Agenda vizitei include, de asemenea, discuții cu reprezentanți ai sistemului judiciar — Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea Supremă de Justiție — precum și cu cei ai Procuraturii: Procuratura Generală, Procuratura Anticorupție, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și Consiliul Superior al Procurorilor.
Raportorii vor avea întrevederi și cu reprezentanți ai Ministerului Justiției, ai Direcției de Investigații Criminale a Ministerului Afacerilor Interne, precum și cu membri ai Cabinetului Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Totodată, sunt planificate discuții cu reprezentanți ai societății civile, ai asociațiilor profesionale și ai partenerilor internaționali.
Proiectul de lege privind crearea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate a fost aprobat în prima lectură de Parlamentul de legislatura a XI-a. Inițiativa are drept scop consolidarea eforturilor statului în lupta împotriva corupției și a criminalității organizate, prin unificarea competențelor exercitate în prezent de Procuratura Anticorupție și PCCOCS într-o structură specializată, cu atribuții extinse și eficiență sporită.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











