
După ce Curtea de Apel Nord a declarat nule alegerile locale din 1 iunie 2025 (turul doi de scrutin),desfășurate în comuna Boldurești, raionul Nisporeni, pentru funcția de primar, Nicanor Ciochină și Sergiu Bulicanu, urmează să se dueleze încă o dată pentru acestă funcţie.
Reporterii de la Ziarul de Gardă i-a contactat pe cei doi pretendenți la fotoliul de primar în comuna Boldurești pentru a comenta decizia instanței.
„Totul e orchestrat de guvernare și de Cernăuțeanu. Era totul clar, eu știam că o să le anuleze, după mesajele lui Cernăuțeanu. Dacă sunteți așa de pi***și, se cheamă moldovenește, Ziarul de Gardă… mă iertați, că deam m-ați… Întrebați la poliția Nisporeni, este cauză penală că prostălanul ista de Cernăuțeanu (șeful Inspectoratului General al Poliției n.r.) spune la Bogza că este cauză penală. Întrebați acum dacă este. Mă iertați, dacă o să le puneți, puteți să le puneți și așa, că asta-i țară de nebuni. Eu înțeleg că în cauză penală sunt vizat, eu mă declar nevinovat, dar asta nu e țară ce faceți voi, vă faceți că plouă”, a declarat Ciochină.
Încrezător că va câștiga la următorul scrutin, Ciochină a accentuat că „va lupta cu PAS până la CtEDO”.
„Eu o să lupt până la capăt și alegerile o să le câștig, dar guvernarea e proastă ca noaptea. Eu am votat pentru PAS, dar ei au pierdut 5% numai pentru că s-au hămăit cu mine jumătatea de an. În următoarele două săptămâni îmi exercit funcția de primar interimar. O să depun actele ca să mă înscriu în cursa electorală. Și o să câștig alegerile de la Boldurești și o să crape… și o să fie de învățare pentru guvernare să nu-și mai bage nasul, să respecte alegerea oamenilor. O să râdă toată Europa”, a spus cu încredere Nicanor Ciochină.
„Ei toți se ascund după asta că «el e învinuit într-un dosar de rezonanță». Și ce dacă sunt învinuit de o infracțiune din imprudență, de rezonanță? Trebuie să iei mandatul primarului pentru asta? Ei vor să-mi dea 50 de ani de pușcărie sau ce vor? Oamenii de la Boldurești nu sunt proști, tocmai de asta au votat cum au votat”, a mai adăugat acesta.
ZdG a contactat reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate pentru a obține o reacție.
„Sunt aberații. Justiția trebuie să-și facă treaba”, a comentat Adriana Vlas, purtătoarea de cuvânt a PAS.
Și Viorel Cernăuțeanu, șeful IGP, a respins acuzațiile lui Nicanor Ciochină, precizând că dosarul penal pe fals în actele electorale este în gestiunea procuraturii, nu a poliției.
„Toată lumea cunoaște că este un dosar penal pornit pe fals în acte și dumnealui cunoaște, și nu poliția pornește cauza penală, ci procuratura, dar dacă nu se simte nevinovat, nu are de ce să se teamă. Dosarul este gestionat de organul de urmărire penală, de procuratură, nu de Cernăuțeanu sau altcineva”, a punctat șeful IGP.
Șeful Inspectoratului General al Poliției a mai declarat că urmărește ca „omorul copilului de 14 ani să nu fie mușamalizat”.
„Eu pot să spun doar că sunt implicat foarte activ în cercetarea și scoaterea la iveală a tuturor ilegalităților pe care le-a înfăptuit în comiterea accidentului rutier cu omorul acelui copil. Iată acolo, chiar îmi dau interesul, ca să nu fie mușamalizat cazul și să fie trasă la răspundere persoana care se face vinovată, indiferent dacă e Ciochină sau altcineva. În rest, sunt acțiuni civile și procesuale care trebuie să se desfășoaret”, a mai adăugat Cernăuțeanu.
Sergiu Bulicanu, contracandidatul lui Nicanor Ciochină, a declarat pentru ZdG că-și dorește un vot liber la Boldurești:
„Salut decizia instanței. Îmi doresc și sper ca alegerile să nu mai fie viciate și oamenii să voteze liber.”
Amintim că în data de 25 iunie, Judecătoria Ungheni a anulat turul doi de scrutin din comuna Boldurești, Nisporeni, în urma căruia Nicanor Ciochină a obținut funcția de primar. Ulterior, însă, în data de 27 iunie, prin decizia membrilor Consiliului local, Ciochină a fost numit, din nou, primar interimar al satului.
Nicanor Ciochină a fost confirmat câștigător al alegerilor locale noi din Boldurești în urma renumărării voturilor pe 7 iunie.
Nicanor Ciochină este acuzat că, în seara de 19 februarie 2024, a accidentat mortal un copil de 14 ani și a părăsit locul faptei. Ulterior, ar fi încercat să șteargă urmele faptei sale și să se sustragă anchetei. Primarul riscă până la șapte ani de închisoare, iar pentru că a părăsit locul faptei ar putea primi încă până la doi ani de puşcărie.
În dosar este vizat și un medic stomatolog, Ion Andronachi, care este cercetat în libertate pentru că l-ar fi ajutat pe Nicanor Ciochină să ascundă probele. Acesta este cercetat în stare de libertate și nu își recunoaște vina.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ