Renato Usatîi, la prima ședință a Legislativului, a făcut glume și a declarat că își dorește un alt tip de Parlament

22 октября 2025, 12:39

În cadrul ședinței de constituire a Parlamentului de legislatura a XII-a, desfășurată pe 22 octombrie, a fost anunțată oficial formarea Fracțiunii Partidului Nostru, condusă de liderul formațiunii, Renato Usatîi.

Componența fracțiunii parlamentare este următoarea: Renato Usatîi, Elena Grițco, Nina Cereteu, Alexandr Berlinschii, Serghei Ivanov și Stela Onuțu. Potrivit deciziei adoptate la prima ședință internă, Renato Usatîi va deține funcția de președinte al fracțiunii, Elena Grițco – vicepreședinte, iar Alexandr Berlinschii – secretar.

Adresându-se plenului Parlamentului, Usatîi a glumit pe seama duratei discursurilor inaugurale:
„Am înțeles că există reguli în Parlament – câte șapte minute pentru fiecare discurs. Eu am calculat că oamenii ne-au ascultat deja o oră, iar o parte dintre jurnaliști au început să adoarmă. Așa că eu nu voi ține astăzi discursuri lungi.”

Totodată, liderul Partidului Nostru a declarat că își dorește „un alt tip de Parlament – unul al cooperării și nu al confruntării”, subliniind că fracțiunea sa va sprijini orice inițiativă „bine fundamentată și reală”, indiferent din ce tabără politică provine.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода