
Republica Moldova va începe deblocarea graduală a importurilor de carne de pasăre din Ucraina, însă doar în baza unor verificări sanitare mult mai riguroase. Anunțul a fost făcut de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, care a subliniat că decizia Guvernului nu are un caracter politic sau comercial, ci ține exclusiv de protecția consumatorului și de securitatea alimentară a țării, transmite MOLDPRES.
Potrivit oficialului, suspendarea aplicată anterior nu a fost un embargo intenționat, ci o măsură temporară de precauție, necesară pentru clarificarea riscurilor și obținerea probelor de laborator.
"Prioritatea Guvernului este siguranța alimentară și protejarea cetățeanului nostru. Nu a fost un blocaj intervenit intenționat, ci o suspendare temporară pentru a ne asigura că produsele consumate sunt sigure", a declarat Catlabuga.
Ministerul Agriculturii, împreună cu instituțiile din subordine, a purtat discuții bilaterale cu partea ucraineană, dar și consultări interne cu operatorii economici. Pe 24 februarie 2026 a avut loc o ședință la care au participat importatorii de carne de pasăre din Republica Moldova.
Autoritățile au propus un mecanism de deblocare etapizată, care începe doar cu carnea de pasăre congelată. Fiecare lot va putea intra pe piață numai dacă este însoțit de probe serologice și analize de laborator.
Importatorii vor trebui să colaboreze direct cu furnizorii și abatoarele din Ucraina pentru a prezenta documentația sanitar-veterinară completă. Scopul este ca toate produsele plasate pe rafturile magazinelor să fie verificate înainte de comercializare.
"Toată marfa care intră în țară trebuie să fie demonstrat sigură prin analize de laborator. Aceasta este prioritatea numărul unu a Guvernului și a Ministerului", a precizat Catlabuga.
Ministrul a menționat că procesul va fi monitorizat riguros de ANSA și de Serviciul Vamal. În funcție de rezultatele primei etape, autoritățile ar putea trece ulterior la a doua fază - permiterea importului de carne de pasăre refrigerată.
În prezent, autoritățile urmăresc modul în care importatorii respectă noile reguli, inclusiv trasabilitatea produselor și documentele sanitare.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











