România: Sute de poliţişti din toată ţara au ieşit la proteste. Motivul

08 января 2025, 11:27

Sute de polițiști români sunt în stradă, revoltați de măsurile adoptate prin "ordonanța trenuleț", care le diminuiază salariile. La Ialomița, agenții și ofițierii au refuzat să intre în tură în această dimineață, supărați că nu le vor mai fi plătite orele suplimentare. Sunt organizate proteste în mai multe instituții din țară, informează Digi24.ro

Zeci de polițiști sunt şi în fața Secției Patru de Poliție din Cluj-Napoca. Aceștia sunt nemulțumiți și acuză că așa-numită "ordonanță trenuleț" reduce drastic veniturile. Polițiștii susțin că prin aplicarea acestei ordonanțe li s-au redus drastic veniturile prin neplata sporului pentru orele lucrate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale.

O parte dintre cei prezenți la protest au spus că veniturile lor ar urma să fie diminuate chiar și cu până la 2.000 lei în unele cazuri, după zeci de ani de vechime, iar angajații din penitenciare au început și ei protestele.

Polițiștii scandează "Nu dispreț, vrem respect",  "Muncim pe datorie, cu aproape minim pe economie", "Ne exploatați, salarii înghețați" și "Voi vreți performanțe, noi adunăm restanțe!".

În fața Inspectoratului Județean Ialomița s-au adunat aproximativ 200 de polițiști. Ei au mai multe nemulțumiri legate de ordonanța trenuleț și protestează astăzi deoarece nu vor mai fi plătite orele suplimentare lucrate în weekend. 

Potrivit informaţiilor, urmează proteste și în Constanța și în Dolj. Sindicaliștii amenință că vor continua cu aceste proteste până când vor fi eliminate toate aceste măsuri,


Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода