Rusia: Putin ordonă propuneri privind posibila reluare a testelor nucleare

05 ноября 2025, 17:33

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat miercuri principalelor structuri cu atribuții în domeniu să elaboreze propuneri cu privire la posibile teste cu arme nucleare, după ce omologul său american Donald Trump a declarat săptămâna trecută că Statele Unite vor relua astfel de teste, transmite Reuters, notează Agerpres.

Putin a afirmat că Rusia și-a respectat cu strictețe obligațiile din cadrul Tratatului Cuprinzător de Interzicere a Testelor Nucleare (CTBT),însă, dacă SUA ori o altă putere nucleară testează o astfel de armă, Rusia va proceda în mod similar.

Ministrul apărării, Andrei Belousov, i-a declarat președintelui Putin că recentele declarații și acțiuni ale Statelor Unite înseamnă că este "recomandabil să ne pregătim pentru teste nucleare la scară întreagă" imediat.

Potrivit lui Belousov, poligonul de testare din arhipelagul arctic rus Novaia Zemlia ar putea găzdui astfel de teste în termen scurt.
"Dau instrucțiuni Ministerului de Externe, Ministerului Apărării, serviciilor speciale și agențiilor civile relevante să facă tot posibilul pentru a culege informații suplimentare pe acest subiect, să îl analizeze la nivelul Consiliului de Securitate și să prezinte propuneri coordonate cu privire la posibila începere a activității de pregătire pentru teste cu arme nucleare", a spus Putin.

SUA au întreprins astfel de teste ultima dată în 1992, China și Franța în 1996, iar Uniunea Sovietică în 1990. Rusia post-sovietică, moștenitoarea arsenalului nuclear sovietic, nu a întreprins niciodată astfel de teste.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода