Rusia și Ucraina au făcut un schimb de câte 115 prizonieri fiecare. Reacţia preşedintelui ucrainean

24 августа 2024, 16:39

Rusia şi Ucraina au facut, sâmbătă 24 august 2024, schimb de 115 prizonieri fiecare, în cadrul negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite, a declarat un oficial din Emirate pentru Reuters. Informația a fost confirmată oficial și de Volodimir Zelenski pe X.

Potrivit agenţiei ruse RIA, schimbul include soldaţi ruşi capturaţi la Kursk de către Ucraina. Acesta este primul schimb de prizonieri între cele două ţări de când armata ucraineană şi-a lansat ofensiva în Rusia, pe 6 august, transmite News.ro.

,,Sunt recunoscător fiecărei unități care alimentează fondul nostru de schimb. Acest lucru ajută la avansarea eliberării personalului nostru militar și civil din captivitatea rusă. Mulțumesc echipei și partenerilor noștri, Emirate Arabe Unite, pentru că ne-au adus oamenii înapoi acasă”, a scris preşedintele ucrainan Vladimir Zelenski.

Cu cei 230 de prizonieri de sâmbătă, Emiratele Arabe Unite vor fi contribuit la schimbul a 1.788 de prizonieri de la începutul războiului.

Acesta este al şaptelea astfel de schimb posibil prin medierea ţării, care întreţine relaţii bune cu Moscova şi s-a apropiat de Kiev în ultimii doi ani.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода