Şapte mii de euro, obţinuţi "neoficial" de către părinţi, la muncă în italia, l-au costat "integritatea" pe judecătorul Ion Chirtoacă

26 июня 2024, 13:24

Cauza pentru care judecătorul Ion Chirtoacă nu ar fi trecut evaluarea reptată a integrităţii , efectuată de către Comisia Pre-Vetting este venitul neoficial al părinţilor săi, de 7.200 de euro, bani obţinuţi la muncă în Italia în perioada anilor 2012 -2015 şi pe care i-au transferat în contul feciorului atunci când acesta încă nu era judecător. Despre asta a scris judecătorul Alexei Paniş, care a precizat că sancţiunea Comisiei de Evaluare în cazul lui Chirtoacă " pare a fi o lecţie de disciplină pentru cei care muncesc la negru în străinătate".

Pe contul său de Facebook, Alexei Paniş s-a arătat indignat de explicaţiile Comisiei de evaluare referitor la motivul pentru care Ion Chirtoacă nu a promovat evaluarea repetată pentru funcţia de  membru în Consiliul Superior al Magistraturii:

" La o distanță de 5 ani de la prima declarație cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului Republica Moldova, am ajuns să vedem și asta… Potrivit hotarârii Comisiei de Evaluare, motivul pentru care lon Chirtoacã a fost sanctionat cu descalificarea se referă la calitatea explicatiilor parintilor acestuia privind circumstantele în care au obtinut venituri din munca prestată "neoficial" in strinätate in perioada 2012-2015. Circumstantele in care părinții lui lon Chirtoaca, au obtinut venituri muncind la "negru" in Italia pentru a-si întretine familia, au provocat serioase dubii Comisiei de Evaluare pentru a permite copiilor diasporei de a face carieră in justitia curată din Moldova. Cât oare a costat prestatia comisiei de evaluare pentru a analiza asemenea dubii serioase si de a sanctiona pe cei ramasi in tara pentru munca la negru a diasporei ?Justiția merge bine, chiar rapid, doar că la vale…  Păcat ce cei care reformează nu se gândesc că în viitorul apropiat au șanse mari să aibă parte de ,,justiția lor” " a mai adăugat Paniş.

Amintim că în data de 24 iunie, Comisia Pre-Vetting a anunţat că judecătorul Ion Chirtoacă nu a promovat evaluarea reluată întrucât nu întruneşte criteriile de integritate financiară şi etică. Ulterior, Ion Chirtoacă a spus că: " nu se aştepta la o evaluare obiectivă " şi că va contesta decizia.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Все теги

Читайте также...

Смотреть все
live-newtv

Опрос

Нужна ли Молдове свободная и профессиональная пресса?

Sondaj

Погода